Category Archives: la gunoi

jurnal de biciclist

deşi frigul persistă mai ceva decât prin ianuarie, l-am scos azi pe Sid din casă, Sid fiind bicicleta mea, de fapt e un biciclet, punkistsindicalist. Şi frumuşel am pornit-o de pe Banu Manta, prin parcul şi apoi şoseaua Kisselef, cu Iggy Pop în cască, şi am început să pedalez aruncând din când în când priviri celor din maşinile aflate la semafor, zicându-le cu voce tare sau chiar zbierând în gând, fraierilor, ce ştiţi voi? Din maşinile voastre de top manageri sau top manageriţe cum e să te dai pe bicicletă şi să auzi în cască raw power will surely come a runnin to you, raw power got a magic touch, raw power is much too much, happiness is a guaranteed It was made for you and me. Ca apoi să le scot limba sau să le fac bezele, iar ei oripilaţi pornind în trombă chiar nu au ezitat să-mi tragă un claxon de dutenpizdamătii de nebun. Frumos i-am ignorat şi mi-am văzut de drumul meu, şi brusc privirea mi-a fost încantată de o fată roşcată cu fusta-i foarte scurtă care mergea pe jos şi care mi-a zâmbit şi căreia i-am zâmbit şi eu, şi ce rău mi-a părut  că nu aveam o floare .. dar am trecut totuşi şi peste asta, şi tot aşa punkistsindicalist am traversat juma’ de Herăstrău ca să ajung la blocul din oţel şi sticlă ca să îl leg pe Sid de un calorifer în parcarea de la subsol alături de maşinile ultra bengoaseşipizdoase ale top managerilor sau top mamageriţelor şi apoi brusc foarte cuminte să mă aşez în boxa mea de lucrător, lăsând la o parte punkismelesindicalismele şi devenind îndată şi pe loc extrem de responsabil şi eficient. Dar fără să pot să-mi scot din cap Raw power will surely come a runnin to you, Raw power got a magic touch, Raw power is much too much, Happiness is a guaranteed It was made for you and me.

Advertisements

free Hala Matache! sau ce va mai rămâne din ea…

Am profitat de o zi de concediu de la jobul meu corporatist şi am dat o tură prin zona Buzeşti, Hala Matache. Să mai văd zona până nu va fi rasă pentru a se construi mult lăudata lucrare modernă care va strabate jumătate de Bucureşti. Şi tot de această ocazie am profitat pentru a duce la o tocilărie cele două cuţite pe care le am în casă şi care nu mai tăiau absolut deloc.

Demolările au început în zonă, Hala Matache este închisă, maşinării şi excavatoare demolează clădiri vechi. Într-un cuvânt ţi se rupe sufletul. Cârcotaşii vor spune că aşa se va curăţa zona de ţigani şi de păducheala care e absolut vizibilă. Dar, un mare dar, se putea evacua zona şi banii alocaţi pentru aceste demolări să fie folosiţi pentru renovarea faţadelor, igienizarea zonei şi instalarea unor sisteme de supraveghere pentru a spori siguranţa (un bun exemplu este ceea ce au făcut vecinii unguri în Budapesta cu districtul 8, Józsefváros). Dar lăsând toate acestea la o parte, probabil că ne vom trezi cu o arhitectură şi nişte amenajări de prost gust (nu mare mi-ar fi mirarea să văd ceva din categoria kitschurilor din parcul Văcăreşti). Şi exemplele pot continua.

Nu a trebuit să caut mult până am găsit o tocilărie. Un loc în care parcă m-am întors în timp şi unde un nenic cu basc în cap şi un halat albastru îşi aştepta ultimii muşterii. Nu avea nici un fel de viziune despre ceea ce ar putea să-i ofere viitorul în zonă. Oricum nici aşa nu face mai mult de 50 de lei pe zi. Cine să-şi mai ascută cuţitele sau foarfecele din casa? E mai ieftin să le cumperi de noi. Ieşind din acest atelier, nu a trebuit să compilez mult ca să-mi dau seama că toate aceste mici ateliere sau magazine din zonă vor dispărea. Croitorie, bobinaje electrice, tinichigerie, frizerie, băcănie, apicola, măcelărie, tâmplărie sau mercerie. Să nu se înţeleagă că nu sunt adeptul progresului dar dispărând aceste mici meserii şi ateliere vom ajunge o turmă de mallari (a se citi molari, adică persoane care frecventează doar mall-urile) amatori de all inclusive şi clădiri din oţel şi beton.

Iar ca să fie incursiunea şi mai completă, la întoarcerea către casă am intrat pe la Haig Keşkerian, un armean de peste 80 de ani care are un mic chioşc de cafea pe strada Grigore Manolescu (paralelă cu Banu Manta). Şi acest personaj pare din altă epocă. În chioşcul lui de tablă şi instalaţia lui de măcinat cafea. Îl recomand. Iese cea mai buna cafea la ibric.

 p.s long live Cristian Ghe. Sau cum un amic de al meu a avut parte de un scenariu tip Moartea domnului Lăzărescu. Dar el este viu. Spre fericirea noastră. Linkul aici. Este nevoie de răbdare, dar merită citit.


încă un securist

Într-o zi în care guvernul a adoptat noul cod al muncii, o chestie destul de grea pentru noi angajaţii de rând versus patronat, mai apare o ştire bombă. Ducu Bertzi a fost colaborator al Securităţii. Hai să nu-mi cadă bine mâncarea de la prânz!

Au mai găsit un nefericit pe care probabil Securitatea l-a şantajat după ce l-au prins că-şi dădea la buci cu vreun alt artist căsătorit sau o altă artistă căsătorită, şi ăsta de papă lapte ce a fost şi-a pus locuinţa la dispoziţie pentru alte reprize de dat la buci. Ca să le înregistreze Securitatea. Hai să vezi acum ştiri despre individ! Eu singura concluzie pe care o trag este că în acele vremuri dacă cereai cheia garsonierei vreunui prieten pentru un adulter, nu erai foarte sigur că vreo zece securişti nu te ascultă şi fac bancuri sau clasamente cu şi despre performanţele tale sexuale.

Totuşi faza cu noul cod al muncii e destul de grea.


un Bucureşti mai mult sau mai puţin violat

S-a scurs prea multă cerneală pe acest subiect, dar nu mă pot abţine să nu fac o comparaţie de luni dimineaţa, ora şapte, cu ceea ce se întâmplă în zonele vechi/istorice din acest oraş.

De la Hala Traian la Hala Matache (fosta), sau de la Foişorul de Foc la zona Lipscani nu poţi să nu observi, şi asta fără să te consideri un mare specialist în ale arhitecturii, cum lângă o clădire construită în perioada interbelică (locuită de diverşi dubioşi în general) se înalţă sau sunt înălţate diverse blocuri sau case de un estetic îndoielnic (locuite tot de diverşi dubioşi în general).

Dar nu asta îmi doream să subliniez. Au scris unii mai docţi decât mine despre fenomen şi probabil aş repeta unele idei. Comparaţia în sine o văd ceva de genul: baba aristocrată plină de bijuterii de familie (cam oxidate ce-i drept) şi rochii roase de molii VS asociaţia de binefacere. Pentru sănătatea babei şi înfrumuseţarea ei, asociaţia de binefacere fără resentimente a dat foc rochiilor pline de molii şi a îmbrăcat baba în haine pline de sclipici iar bijuteriile moştenire de familie au fost înlocuite cu niscaiva cristale Swarovski. Baba nicidecum nu s-a simţit mai tânără şi mai frumoasă. Mai degrabă s-a considerat victima unui viol. Şi în semn de protest s-a aruncat sub primul tramvai.

În cazul Bucureştiului, probabil saltul sub tramvai nu va exista şi nici violul nu va fi reclamat. Asta e toată diferenţa. Tot de ora şapte. Luni dimineaţa.


în loc de hello world!

De ce acest titlu?

Fiindcă nu e fancy absolut deloc. Nu e cultur. Nu e hipstereală. Nu dă bine. E chiar retro.  Poate sindicalist.

Poziţia?

Un pic la stânga.

Subiecte?

Habar nu am.