Monthly Archives: March 2012

jurnal de insurgent. ziua 6.

Vreau la restaurant indian!

Spuse fata roşcată şi drăguţă. Bătând din picior.


jurnal de insurgent. ziua 5.

Nici măcar nu îşi mai aducea aminte de ultimele luni. Uitase de bătaia primită în beciul prefecturii şi de trădarea de la Hanul Ciorilor. Când lunganul care se dăduse juma de an contabil indignat la corporaţia petrolului a scos pistolul şi legitimaţia, acoperit în următorul minut de alţi soldaţi intraţi pe uşă şi veniţi special să-i aresteze.

Au trecut uşor de filtrul de control. Le-au spus soldaţilor că merg la un pelerinaj religios. Ca nişte cetăţeni model. Pentru cinci minute au pozat în omul nou. Omul pe care şi-l dorea şi pe care-l proiectase generalul în lucrările lui propagandistice.

Iar zilele ce au urmat în sud au trecut pe nesimţite. Într-un amestec dubios de filme horror de clasă D, droguri şi amor.


jurnal de insurgent. ziua 4.

Apărea şi la reuninile grupului de literatură de baricadă din fiecare miercuri, şi la reuniunile grupului solidar cu revoluţia portugheză din fiecare joi, iar vineri la întrunirile rebelilor zapatişti. Doar în zilele de luni nu era prezentă la adunarea feministelor. O adunătură de asexuate îmbrăcate în salopetă dar bune practicante de jujitsu.

De fiecare dată, fata roşcată ţinea în mână un alt roman japonez, avea o altă privire pierdută şi fuma o altă ţigară invizibilă, ea nefumătoare fiind.

Până când, într-o zi i-a spus: Hai cu mine câteva zile în sud. Ştii prea bine că pot să fac rost de un permis de trecere. E o căsuţă acolo care ne aşteaptă. Soare, un vânticel sărat dinspre mare, o plajă goală. Acolo încă e linişte. Şi până la urmă ce sunt toate prostiile astea cu revoluţia, cu puciul eşuat, cu sabotajele… O să vă prindă pe toţi şi o să vă execute în piaţetele Marelui Oraş. Hai, ne vedem dimineaţă în gara triaj! Pune-ţi o cravată. Şi un roman religios în geamantan. Vei deveni credibil. Ştii prea bine că dobitocii ăştia de maiori de la punctele de control sunt nişte creştini convinşi. Prezenţi duminică de duminică la slujbă.


jurnal de insurgent. ziua 3.

Majoritatea celor care făcuseră parte din grupul care încercase să ocupe televiziunea publică, care era de fapt bastionul propagandei naţionaliste a generalului, se aflau undeva în beciurile trupelor loialiste. Închişi şi torturaţi. Îşi aşteptau condamnarea. Propaganda avea un atât de puternic efect încât şi populaţia civilă participa la acuzaţiile publice însoţind sentinţele cu ovaţii de o sinceritate de real prost gust. Era o nebunie să ieşi pe stradă.

Nu îşi revenise încă din episodul legitimării din faţă de la Litere. După o zi de plimbare în care încercase să-i expună problematica Omului Revoltat, chestiunea algeriană şi poziţia lui Camus, la care ce-i drept ea rămăsese destul de indiferentă şi cu o privire visătoare şi pierdută aşa aiurea în griul Marelui Oraş, brusc au fost opriţi de doi sergenţi. A îngheţat. Nu mai aveau unde să fugă. I-ar fi împuşcat. Fără somaţie. Şi-a scos actele. Sergenţii se uitau suspicios. Probabil îi vor duce la secţie. Le-au spus să stea pe loc. I-au cerut şi fetei actele. Instant, au luat o poziţie de drepţi, au salutat cu un sărumâna domnişoară ne scuzaţi şi au făcut stânga-mprejur. Rămăsese prost. Ce fusese asta?

Ea l-a pupat uşor şi i-a şoptit hai, acum fugi!


jurnal de insurgent. ziua 2.

Nici nu ştia când şi cum apăruse fata roşcată în tricou marine în hărmălaia şi fumul din crâşma în care se adunau anarhiştii, socialiştii şi alţi indignaţi în fiecare seară de marţi. Părea din altă lume. Nu avea tipologia indignatelor sau a ONG-istelor care frecventau locul. Probabil venise cu nişte prieteni din curiozitate. Sau pur şi simplu intrase întâmplător în acea încăpere fără vreun scop anume.

Avea în mână un roman japonez, fapt care pe loc mi-a indus un sentiment de inferioritate. Nu citisem niciodată aşa ceva.


jurnal de insurgent. ziua 1.

Ştirile despre represaliile guvernului se răspândeau cu o repeziciune ieşită din comun. Ceea ce făcuse armata în Chile era de departe o banală bataie la fund faţă de atrocităţile la care se dedau trupele generalului, scoase la prima oră din cazarmă. Toţi îl sfătuiau să o pornească în grabă spre sud. Unde putea să stea ascuns în fostul atelier de sudură al şantierului naval.

Dar cum căcat să părăsească tocmai acum Marele Oraş? Era rost de ceva dragoste.